Sfântul NicolaeParohia Ortodoxă Română · Zürich

Informații parohiale

Program liturgic

28 septembrie – 4 octombrie 2026

Mesajul parohului

Iubiți credincioși,

Învățătura de credință ortodoxă definește Biserica „adunarea celor care s-au botezat, au crezut, cred și-L mărturisesc pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor. Din Biserică fac parte toți cei uniți prin aceeași credință în Hristos, care se împărtășesc din aceleași Sfinte Taine, săvârșite de ierarhia sacramentală”.

Biserica este comunitatea divino-umană care se află în continuă mișcare spre veșnicie, iar lucrarea ei are în vedere realizarea comuniunii între oameni și a acestora cu Dumnezeu. Întrucât nu există comuniune fără comunicare, una din slujirile esențiale ale Bisericii este comunicarea. De aceea s-a spus că, “Biserica este comunicare pentru comuniune.”

În Crezul ortodox mărturisim credința noastră „Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Ea este spațiul existenței noastre în Hristos, cu Hristos, spre dobândirea vieții veșnice, scopul existenței creștine în această lume. Este una pentru că Unul este Capul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. „Una este învățătura adevărată și tot una este calea cea dreaptă care duce la mântuire” (Cartea de învățătură creștin ortodoxă). Biserica este sfântă pentru că Sfânt este Întemeietorul ei, Hristos Domnul, Care a sfințit-o prin Jertfa Sa de pe Cruce. Este sobornicească sau universală pentru că mesajul și chemarea ei sunt pentru întreaga umanitate. Biserica este apostolică, pentru că a fost întemeiată de Hristos pe mărturia Sfinților Apostoli. Din mărturia apostolică știm că Biserica este „stâlp și temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15), iar Hristos ne-a spus că „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Hristos și adevărul sunt una. Astfel, înaintarea spre adevăr înseamnă înaintarea spre Hristos, centrul în jurul Căruia gravitează toți cei ce comunică adevărul, sfințindu-se în el, prin adevărul Lui, după cum ne spune Sfânta Evanghelie: “Sfințește-i pe ei în adevărul Tău, cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17).

Doamne ajută!

Pr. Paroh Romică-Nicolae Enoiu

Vineri2octombrie
17:30Spovedanie
18:30Acatist
Sâmbătă3octombrie
15:30Spovedanie
17:00Vecernie
Duminică4octombrie
08:45Utrenia
10:00Sfânta Liturghie

Duminica a XIX-a după Rusalii, Sfântul Mărturisitor Dumitru Stăniloae

Duminică sunt așteptați copiii la Școala parohială, imediat după momentul Împărtășirii.

5 – 11 octombrie 2026

Mesajul parohului

Iubiți credincioși,

Dumnezeu vorbește necontenit omului, dar el nu-L poate asculta, căci este prea ocupat cu propriile-i gânduri și „activități” mărunte. Dacă omul modern ar avea capacitatea de a se deschide către Dumnezeu, ar primi răspunsurile pe care le caută și totodată ar obține pacea sa lăuntrică. Se poate porni de oriunde, de la orice eveniment din viața noastră, de la orice gând sau trăire, de la orice informație pe care o primim, indiferent de „canalul” pe care ni se transmite. Dar, mai ales, putem primi răspunsuri aplecându-ne asupra Sfintelor Evanghelii, chiar și când acestea, aparent, au alt subiect decât cel care ne interesează pe noi. Lectura Sfintei Scripturi ne hrănește sufletește și ne oferă răspunsuri la problemele vieții noastre, după cum ne îndeamnă Mântuitorul Hristos: „cercetați Scripturile, căci în ele aveți viață veșnică și ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndemna pe credincioși nu doar să aibă în locuințe și în mâini Sfânta Scriptură, ci să păstreze și în inimile lor cuvintele ei (Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan).

Prezentând concepția sa despre Sfânta Scriptură, ca mijloc de perfecționare morală, Sf. Ioan Hrisostom o redă în termeni oratorici, spunând că ea întărește curajul, răcorește și odihnește sufletul mai bine decât umbra unui frunziș bogat pe un călător ostenit de oboseala drumului. Ea este pavăza de apărare împotriva păcatelor și poartă de intrare în Împărăția cerurilor. Sfânta Scriptură oferă credincioșilor și exemplul drepților și al sfinților, care au îndeplinit voia lui Dumnezeu, constituind astfel și un puternic stimulent pentru creștinul dornic de progres moral. Sfântul Ioan precizează că ea ne face cunoscută viața creștinilor din timpurile apostolice, aceasta ajutându-l pe creștin să-și îndrepte și să-și transfigureze viața luând ca pildă de urmat pe Sfinții Apostoli, pe mucenicii, cuvioșii sau cei care au trăit cucernic în Hristos (Omilii la Facere, omilia XI, IV).

Pr. Paroh Romică-Nicolae Enoiu

Sâmbătă10octombrie
15:00Spovedanie
17:00Vecernie
Duminică11octombrie
08:45Utrenia
10:00Sfânta Liturghie și Parastas

Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sfântul Ierarh Teofan Mărturisitorul

Duminică sunt așteptați copiii la Școala parohială, imediat după momentul Împărtășirii.